sâmbătă, 28 mai 2016

Posted by Gabriela |



S-au dezbrăcat de oase
Fobiile nopții,
Și au încleștat vise
În neputința minții.

Se ascund în doruri,
Poartă dureri,
Se nasc în gânduri,
Deși-au murit ieri.

Anii nu le-mbătrânesc,
Ci le șterg.

Se pierd în memorii,
Se metamorfozează,
Temeri îmbrățișează 
Și devin eterii.

Iarăși timpul, vechi și mut,
Le-ascultă cântul
În amurg.

marți, 24 mai 2016

Posted by Gabriela |



-Ei mă-nvață să comunic - eu le arăt cum să tacă.
Mă privesc și mă îngână, greșit și diferit - eu la fel le sunt.
Mă ascultă și nu-și spun nimic - eu le spun totul,
Căci nu m-ascund,
Ci mă cufund.

-Unde?

-În inimi.
Le fac să vibreze,
Să țipe, să pulseze,
Să tremure în glasul lor,
Să mă cheme
Când le e dor.

-Dar cine ești?

-Nu-nțelegi.
Eu nu trăiesc, eu nu respir ca voi.
Nu sunt un „cineva”, nu poți să mă înmoi
Nu am sentimente, nu mă poți răni,
Căci eu vă vindec;
Și absurd
Nici nu pot iubi.

-Atunci nu mă privi.
Dansează cu mine pentru ultima dată
Ș-apoi înc-o dată.

luni, 16 mai 2016

Posted by Gabriela |

Delir.
Te privesc ca pe o madonă, iar tu-mi dai teamă, întuneric.
Fum.
Te inspir ca pe aer, iar tu-mi dai înec, blocaj respirator.
Căldură.
Mă înconjori, mă pătrunzi, dar am interiorul rece. Te fac să tremuri.
Speranță.
Te simt, dar nu te văd.
Te ascult, dar nu te văd.
Te am și, din nou, nu te văd.
Tu mă vezi?