Îmi plutesc în propriul trup căutându-mi neîncetat căldura în care doar un suflet rănit se poate odihni.Și nu acum trebuie să-mi ascund "cavalerul nopții".
Teama vine. Și lovește orice urmă de încredere ce i se mai opunea ca obstacol.
.. Iar apoi cine îmi încălzește sufletul când este îndesat în întuneric și frig?
Nu ne putem lua fericirea, să o învelim în ceva moale ca să rămână încă puternică pentru zilele ce vor urma și să ne părăsim așa zisul acasă. Fără griji.
Nu ne putem lua fericirea, să o învelim în ceva moale ca să rămână încă puternică pentru zilele ce vor urma și să ne părăsim așa zisul acasă. Fără griji.
Mereu vor exista. Și tot mereu vor pieri când le speriem cu un zâmbet spontan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu