Te provoc să trăiești

      Lasă-ți sufletul să respire și nu-l îndepărta. 

      Ce folos ar avea o definiție a acestei ”metafore”? Îi simțim existența și, într-adevăr,reprezintă latura morală a ființei umane, dar deși ne ajută să supraviețuim, ne redă sentimente. Acele sentimente umane care definesc o persoană și care ajung până la urmă să pună stăpânire pe propriul stăpân. Omenesc, nu? 

   Și, până la urmă, ce ai de pierdut dacă trăiești? 
   Moartea nu e un câștig.

Respiră.

    ..tăcem și vorbim prin respirație.

 Vorbim prin gesturi, prin priviri, prin atingeri, dar nu și prin cuvinte.. E mai bine, nu-i așa? Liniștea vorbește mai clar când o ascultăm cu urechile firave ale sufletului, de ce am tulbura-o? De ce am lovi-o? E la fel de fragilă..
    ..nu. Ce tot zic aici? Totul e fragil. Chinuitor de fragil..

   Și totuși, ce-ți șoptește din adâncul ființei sale?