Unic vers

Mi-am culcat urechea pe șoapta ta..

Îmi răsună atât de gol și-atât de amplu..

Atât de vid și-atât de simplu;

până ți-ai părăsit privirea pe tăcerea mea.

Roim într-un univers plin de energii;

Valsăm în timp și spațiu ca niște copii

Și creionăm în rațiuni 

Siluete de nebuni.

Te-ai gândit vreodată la univers

ca la un unic vers?

Ah, am traversat puntea cu amorul

De astăzi am să port dorul.

Pașii ni s-au șters în timp

M-am aprins în doruri nemiloase,

m-am ars în furii, foc și regrete,

m-am stins în orizonturi violete

..și-acum mă caut în rămășițele rămase.

Pașii ni s-au șters în timp..

Dar ochii? Încă-i ascund în versuri;

la fel de goi, umezi și sinceri..

Dansând așa stângaci în valsuri

îmbrăcați în frici, dar totuși liberi.

Te-am chemat și n-ai venit..

Iar buzele-ți mă consolau în minciuni,

în timp ce cu mâinile-mi conturai fericiri

Dulci aberații, vise, închipuiri,

care-mi deveneau umile-amărăciuni.

Să fim

Ești cel mai frumos concert
Pe care îl fredonez cu nerăbdare,
Ești lumina-n întuneric când nimic nu-i cert..
Ești vocea care mă-mbracă din cap până-n picioare.

Arzi în mine și te stingi când te doare,
Te zbați aprig în pieptu-mi și oftezi
Când ochii-ți urlă-n tăcere și-n visare,
Când pe suflet doar temeri îți schițezi.

Dar te ascult. Ascult și ce nu-mi vorbești,
ascult când cuvintele ți se îneacă-n haos, în neant
ascult cât de mult iubești..

Așa că să fim..
Să fim noi.
De 4 și de infinite ori.
Să fim doar noi.

Dacă...

Dacă sufletul mi-ar fi, pur și simplu, o haină

m-aș dezbrăca fericită de el,

de întunecimea lui și de simțirea străină,

și l-aș îmbrăca altfel.

Dacă mi-ar fi, doar așa, un ceas,

mi-ar atârna ca plumbul de mâna stângă,

mi-ar încleșta întreg timpul într-o clepsidră

și m-ar sufoca fără frică.

Dacă mi-ar fi, prin absurd, un drum

Ar fi plin de răscruci, de ceață și fum,

de prea multe idei

și totuși nimic bun.

Dar, de fapt, mi-e scut de cuvinte, 

de oameni și speranțe rănite

și de-l părăsesc sau de-l alung,

..nu l-aș mai vedea niciodată râzând.

Umbre și liniște

Am scris,

șters și rescris

un capitol

tăcut și gol

la exterior,

dar sfâșietor

în interior.

Am rupt bucăți din foi,

am separat cuvinte,

dar am uitat să ard apoi

ce mă durea înainte.

Voiam să-ți schițez brațele în fum..

Să-ți simt îmbrățișările oricând, oricum,

dar m-am uitat printre umbre și tăcând

mi-am mutilat sufletul și-așa plăpând.

Dacă ar exista un cimitir de suflete,

l-ai înmormânta și pe-al tău?

Timp

Milenii,
Secole,
Decenii,
Ani,
Luni,
Săptămâni,
Zile,
Ore,
Minute,
Secunde.
De le-aș avea,
în ordine crescătoare,
te-aș privi zâmbind că eternitatea abia-mi începe.
Dar în ordinea asta,
Cu elipsă de milenii și secole
Teama mă cuprinde.

Flori de mai

Petale pale

pierdute-n zare

Și zâmbete largi

Și-emoții vagi.

Fluturi liberi, colorați în pete

Își zbat aripile

Cu viață și cu sete.

Și dansul lor cu zborul sacadat

Devin bătăi de inimi

Într-un suflet uitat.

Doar uitat?

Dar e marcat

de vise și speranțe,

de plăceri și șanse,

de zâmbete contagioase,

de timpul fără oase.

E-un suflet nud în iubire,

pierdut printre flori de mai

încercând să o găsească pe a19-a.